Din pustie, cu nori de căpestre
Poposise noaptea pe Nil
Nu vedeai nici o zare-n ferestre
N-auzeai nici un glas de copil.

Dar în Gosen, toți fii robiei
Îmbrăcați și cu mijlocu-ncins
Cu toiege de bambus în mână,
Privegheau sub opaițul aprins.

Fiecare familie roabă
Era strânsă și gata de drum
Și-i vedeai ospătându-se-n grabă
Dintr-un miel cu arsură și scrum.

Undeva, într-o colibă, mezinul
Întrebă cu glăscioru-i dulceag:
- Ce-așteptăm cu lumina aprinsă?
Și de ce... e atât sânge pe prag?

- O, copilule, tatăl răspunse
Noaptea asta-i un semn și-un hotar
Căci un înger va trece prin țară
Să ne scoată din vatra de jar.

Căci va face Cel Sfânt judecata
Pentru anii de lacrimi și chin
Pentru plânsul din Piton și Ramses,
Pentru pruncii uciși în cămin.

- Dar de ce, întrebă o copilă,
Dar de ce oare Moise ne-a spus
Să stropim orice ușă cu sânge
Pe usciori și pe pragul de sus?

- Acest semn e pecetea salvării
Cei ce stau sub pecete nu mor
Însă toți cei ce fug de sub sânge
Nu mai au alt secret salvator.

Miezul nopții e-aproape. Fiți gata!
În curând pe la uși, pe la porți
De pe nori va veni judecata
Și va umple Egiptul de morți.

Dar prin fața colibelor noastre
Unde sângele stă pe ușori,
Judecata va trece în pace,
Nelovind nici părinți, nici feciori.

Iată, dar, de ce stăm împreună,
Sub pecetea de stropi și șuviți.
Iar în zori, sub toiagul lui Moise
Vom ieși din Egipt dezrobiți!

Și deodată, în mijlocul nopții,
Peste-albastrele lumii cărări,
O strigare, un țipăt de groază
Se-auzi din adânc depărtări.

Apoi altul zbucni mai aproape,
Ca un bocet de amare dureri.
- Iată îngerul morții! Strigară
Lângă Nil militarii străjeri.

Străbătuți de un freamăt, părinții
Își privesc toți copii pe rând.
Erau toți? Miriam... Abișua...
Uț cel tare... Nahmani cel blând...

Iată, unul, vai... unul lipsește...
Nestatornicul pui de lastun!
Iesurun... nesătulul de joacă!
Unde-o fi cel mai drag? Iesurun!

- Fiul meu! Striga mama și-aleargă,
Întrebând prin colibe frățești.
- Fiul meu! Striga tatăl în goana.
- Iesurun, Iesurun, unde ești?

Vine îngerul... tot mai aproape...
Năvălind în colibi ca un leu.
- Iesurun! Strigă tatăl pe uliți.
- Iesurun! Strigă mama mereu.

Ah, în Gosen e pace adâncă
În colibele vechi, părintești.
Dar un strigăt se-aude-n cetate:
- Iesurun, fiul meu, unde ești?

Nesătul de-amăgiri și de joacă...
Fiul meu, puiul meu de lăstun...
Unde ești? Vino repede-acasă!
Fiul meu, puiul meu, Iesurun! ...

Și s-a dus judecata spre Deltă...
Dar alt înger, mai plin de fiori,
Va suna în curând din trompetă.
"Iată Mirele! Iată-L pe nori!"

Ah, în Gosen va fi bucurie
În căminele-ntregi părintești.
Dar din nou vor fi pași, va fi strigăt:
- Fiul meu! Puiul meu! Unde ești?

Vino iar sub pecetea de sânge!
Vino iar la Isus... înapoi!
Dacă nu ești sub semnul Golgotei,
Ce alt semn te va duce cu noi?

În curând va fi clipa răpirii,
Clipa scrisă-n Cuvântul străbun.
Dacă nu ești sub semnul iubirii,
Înapoi... la Isus... Iesurun

AMIN